JouJou

S-a facut un an de cand am paralizat pe canapeaua italiana de piele alba, in camera cu lustre cu mii de cristale Swarovski si vaza de Rosenthal cat alocatia mea pe toti anii de scoala. Ii scapasem telefonul din mana si cand a intrat i-am explicat pozitia mea ciudata prin faptul ca mi se incalecasera doua vene la gat. Ardeam toata, tremuram in interiror si imi auzeam efectiv avalansa de ganduri, ca un zgomot alb din care nu puteam sa discern nimic. Tot ce am reusit a fost sa iau bicileta si sa ma trezesc in West Park, unde am urcat pentru prima data dintr-un foc toate cele trei poduri. Abia cand am coborat brusc de pe bordura de la iesirea dinspre AutoBahnhof , a cazut lantul si am pus mana pe el care era ud, mi-am dat seama ca ploua chiar bine.

Pedalam in continuare si primul lucru care a prins contur din revolutia de ganduri a fost sa iau trenul sa fug la A. Nu stiam decat orasul unde invata, nu-i zisesem ca vin in tara si ar fi fost cel putin ciudat sa apar asa in maieu,trening si bicicleta pliabila,dupa ce intre noi ramasese neterminat totul. M-ar fi ascultat si sfatuit, mai mult ca sigur, si m-as fi dus cu toata tensiunea situatiei daca as fi stiut ca ca e cea mai buna miscare.

M-am gandit apoi cum pot sa dau de L.Ticalosul de mobil era pe cartela, toate magazinele acolo erau inchise dupa 7, iar un net-cafe, chiar daca as fi gasit, nu ma simteam in stare sa scriu. Abia procesam, scrisul ar fi fost o confirmare prea mare.

M-am asezat pe ce mi s-a parut a fi un petec mai uscat de iarba si sunt sigura ca daca s-ar fi oprit un trecator sa ma intrebe de bine, i-as fi pus pe tava, in limba aia pe care refuzam sa o invat intr-a 6a, tot.

Si ajungang iar la decemaenervezeupemine, ce-am facut ? Nimic, exact.

Cand am ajuns inapoi acasa, dupa 27 de ore de drum si un icecoffe la sticla, am scos-o pe L. pe sus de la nustiuce petrecere cu oameni mari si obligatii, la localul ala comunist de langa liceu, unde nu intram niciodata. Acum ma bateau tenisii noi si nu puteam sa-mi mai tin lacrimile.