JouJou

This summer hasn't ended yet and I am not sure it will ever do.

Nu-mi plantez ochiul in fata vizorului imediat cum se vede lumina pe hol, nu lipesc paharul de perete la cel mai mic zgomot , nu comunic prin batai ritmice in calorifer, nu ma aplec pe fereastra ca sa am vizibilitate mai buna in curte si nici nu-mi fac de lucru pe scara cand cineva aspira presul de la usa.

Dar stiu ca am vecini.

Psihologul (desi nu sunt sigura ca asta este sufixul care i s-ar potrivi pentru radacina "psiho") foloseste regulamentar pe strada o motochestie cu doua roti, iar in casa un leagan atarnat de tavan, care, daca nu as fi vazut " sex and the city", as fi zis ca are intrebuintari cu totul naiv-infantile.Fara indoiala ca l-as defini prin doua cuvinte : noapte si sunet. Noapte pentru ca atunci se manifesta ca locuitor al acestei cladiri si sunet pentru ca prin asta isi face simtita prezenta: cearta cu trantit chestii, alternata cu dunga-dunga indelunga (cand zic eu ca leaganul ala nu sta degeaba acolo) si bormasinit!

Papagalul si-a capatat acest statut in urma concubinajului cu madame Lili, lucru care pe vremea cand a aparut el in peisaj ( si inca! ) mie mi se parea inacceptabil: sa iti inseli nevasta, sa te muti in casa unei domnisoare de 45 de ani si sa iti mai faci si garaj in curte (chiar daca stramosii ei nu au contribuit la plata portii construita in 1900 toamna, pe motiv ca nu o sa aiba vreodata masina). Surprinzator, Papagalul asculta Cohen si Sinatra, isi sarbatoreste zilele de nume (da, exista Sf.Papagal) cu prieteni care canta la-multi-ani vanatoreste si se zvoneste ca ar lucra intr-o a gentie de publicitate, sau asa imi traduc eu "face reclama"-ul pe care mi l-a susotit bunica-mea despre el. Printre pasiunile sale exotice se numara pescuitul si traitul cu madame Lili. Madame Lili a avut o existenta nedefinita pana la aparitia moncherului Papagal, nici nu stiu prea bine daca a locuit aici, o mai auzeam din cand in cand pasarind ceva intr-o gugustuceasca morbida cu maica-sa, doamna Cucu. Acum e umbra caratoare de undite a celui care sper (pentru binele ei) ca a devenit sotul.

Familia Bumbac e probabil (probabil asta are rolul de a insinua certitudinea, cum e la Carlsberg, "probably the best beer in the world ") singura familie din lume care a avut simultan caine, pisica, porumbei si pesti. Si mai presus de toate , domnul Bumbac este cel mai pedant batranel din lume (afirmatie subiectiva, am cunoscut eu toti batraneii din lume? ). Poarta camasa cu maneca scurta calcata la dunga fie ca trebaluieste prin gradina, fie ca merge la piata, iar iarna, ia pe deasupra doar o flanela. Raspunde la telefon sobru si tare cu "da-va-rog", inchide intotdeauna poarta dupa mine cu clantaul, ma intreaba ce am mai invatat la scoala si imi povesteste ce aspru era profesorul lui de geometrie in clasa a 7a de liceu. As mai zice de ai lui, dar sunt oameni absolut de treaba.

Si mai suntem noi. Noroc cu noi ca suntem normali, ca altfel ce ne faceam?

Ah, am mentionat ca stam la numarul 9? :D

La mine pe scara miroase a lac de balustrada. Mai ales daca cobori alunecand pe ea, cu picioarele racaind discret varul gros si denivelat, ca o harta in relief. Arata urme de ghiozdan sprijinit in fata usii, palme , chiar si talpi , dare adanci de colt de dulap si de chei nervoase, praf adunat sub nivelul genunchilorde o coada aurie, stufoasa si vesela.

La mine pe scara miroase a caine ud si o sa miroasa intotdeauna asa, desi guduratul inconfundabil al lui Joy nu mai rasuna pana la pod de ani buni.

La mine pe scara miroase betigase chinezesti de mosc, infipte adanc in pamantul muscatelor. Nu pentru mult timp insa, fiindca oricine inafara de madam Lili, cand le simte, le drege cu usa de la intrare deschisa larg.

La mine pe scara miroase a ciorba de perisoare cu bors de tara si zarzavat proaspat, servita aburind in spatele usii fara vizor, de unde se aud mereu stirile. Sau mai jos, la bunica-mea, a gris cu lapte cu dulceata de visine intregi si mari, lasata pe servanta pana a prins o pojghita fina pe marginea farfuriei ondulate.

La mine pe scara miroase a domestos de lamaie, in fiecare marti dimineata si cand ma scol devreme si la sfarsit de saptamana.

La mine pe scara miroase a doamna Cucu, chiar si cand nu e acasa. Mai presus de cutia postala, de numele de la sonerie, asta e o confirmare ca dumneaei sta aici.

La mine pe scara miroase a spirale largi de Fahrenheit sambata seara, de la "proprietatea pazita si patrulata de pisici" si pana la usa de jos, incuiata cu tzacanit metalic in urma parfumului.

Si cand sunt racita, miroase numai a paracetamol.

{written in spring}

When I was a little kid, unlike other girls of my age, I wanted to become a detective or an astronaut. Or maybe both, since being an astronaut involved exploring the outer space and obviously discovering other ET civilizations, which I could have closely observe and investigate with my detective skills.

Later on, I moved to wishing to become a doctor. At first it was sheer passion for science, which I had started studying at school, but I soon found myself reading with delight the anatomy articles in the very fashionable cultural magazine at the time -The Tree of The World. After seeeeveral years, in the 12th grade, it had occurred to me again that I was meant to be a doctor, as I discovered the thrill and magic of chromosome and DNA mixtures: genetics. My daydream got strongly anchored in the real world, when one of my best friend's mother passed away, and I swore to myself that I will bring my contribution to the discovery of the cancer cure.

Soon after starting high school I wanted to become a journalist. Preferably an investigation one -recurrent theme. The idea of asking tricky questions also appealed to me, so being an interviewer was something I was looking forward to.

Then came the IT period. Web design, soft design, artificial intelligence, NASA (old ideas die hard). This would had probably developed into a little something nice, if a had had someone to teach me well and also motivate me.

In the 10th grade it started to get serious. Tones of 'what do you want to do in life' questions started to come from the psychology teacher. If someone had asked me that just a few days before I met this .....this....teacher, I would have possibly replied that I was interested in psychology, since I love working with people. But this ..this...odsoeronerhnaomhe....teacher vanished any trace of intention of mine to learn psychology, at least as it was taught at school.

Shortly after, it seemed to me that I was revealed my purpose in life. I was due to become a diplomat. Or a tourism agency representative. I was about to travel a lot, to experience other cultures, to be a polyglot always suntanned , but mostly to be able to tell all my high class ex colleagues that I also have been to Greece, Vienna and Disneyland. Yeah, you heard me right Dis-ney-land! It was all planned with a curly , paprika-loving fiend of mine : we were about to start as flight attendants , part time-obviously while being in university. We would set out a tourism agency and we would definitely go for 'The Amasing Race', leaving our formally dressed (elegant suit, black coat and tie!!! c'mon it's got to be a tie, have you seen any businessman without a tie?!) boyfriends behind for a while.

To many details. I needed a break. An advertising break. It turned out to be more than a pause. I had started battling my eyelashes to this industry long before the craze for it appeared. I didn't know much; in fact I knew nothing about it. There were my instinct and the so called creativity that people around me told me I had. And for the first time , I admitted it.

But why to settle on one thing when life can be far more exciting?! So , let's enroll in the Romanian Secret Services. C'mon, it's gonna be fun, I'm gonna be undercover, I'm gonna study reverse psychology, IT, physics, diplomacy, languages, persuasion and dissimulation, crime investigation, sports. All I ever wanted before rolled into one. Perfect. I'm gonna be that great agent that works undercover in the field, cold blooded, but still people oriented, who can drag someone into doing something by sweet talk , yet can also dismantle a bomb.

To put it in a nutshell, I currently study finances. Why?!


{current edit: switching to ( a more) realistic (and possibly trivial) mode}

In a couple of years I'd like to find myself in the glass elevator of a multinational corporation, heading to an office with a large view upon the city, while caring a light, yet data-presentation-report-full laptop, to have lunch and small talk in the non-smoking area of the cafeteria, to meet deadlines with the ballpoint pen kept in the metallic "Je sais compter jusqu'a toi: un, deux, toi" pencil box, to attend team buildings in the mountains and late nights in the pub celebrating a success, to pull silly faces behind important clients during meetings,but to shake hands for deal closure in the end, to drive home in the evening jacketless , singing along with the radio.

Te-am regasit asta seara, dupa o vara intreaga, schimbat. Intins degajat, pe aceeasi patura galben aprins a patului, dar cu ambitii cu scantei inauntru. Cu vise atat de mari, incat eu ma simteam doar o pata, asa, cu genunchii stransi spijinindu-mi barbia, cum stateam.

Stiu cum e. Am fost acolo.

Daca nu simti ca poti sa spagi luna ca adolescent, atunci cand? Dar eu nu vroiam sa ajung cap de mafie.

Avem asa: ceapa la buric pentru greata, cartof la gat pentru rosu in gat, sare pe piept pentru tuse, sosete cu otel pentru febra, gaz in par pentru paduchi. Si pentru cap in nori?

Iubesc Bucurestiul. Pentru trecerea de pietoni desfintata din fata gradinitei, pentru chioscul de langa cinema Floreasca unde vindeau suc la cutie de carton triunghiulara cu pai, pentru topoganul din piatra pe care se face atat de bine trenuletul si pentru stropitoare, pentru covrigaria de viz-a-viz de 45 , pentru zidul de pe Calinescu scris cu creta I+V=heart, pentru statia de la Glinka a 135-ului, pentru gardul stradutele cu piatra cubica si pentru cele cu nume de compozitori, pentru cele trei colturi , pentru foisorul din Kiselef, pentru gardul din fata de la Vianu, pentru masinutele din Herastrau, pentru Motoare si ceainarii, pentru casuta de ascutit patine, pentru fantana de la universitate, pentru biserica Domnita Balasa, pentru Hippie Shake-ul din gang, pentru mirosul de bun ramas dupa ce au daramat depozitul cofetariei Ana, pentru aparatul foto instant din pasaj, pentru ultimul rand din Sala Palatului, pentru ...[to be continued]


Urasc Bucurestiul. Pentru toate gropile dar mai ales pentru cea de la intersectia cu calea ferata, inspre Baneasa , pentru sinele de tramvai scoase de pe Stefan cel Mare, pentru ne-locurile de parcare, pentru ca cinema Eforie e in zona aia...[to be continued]

Cu ocazia asta am aflat ca:
-pot conduce pe tocuri, dar nu pot merge prea mult
-martipanul este glazura de tort pentru care as decoperta toate feliile din vecini
-se poate dansa rock'n'roll cu bunica-mea
-e tare senzatia cand zici: "nu beau, multumesc, sunt cu masina." e mai putin tare cand completezi: "si cu parintii"
-se chiuie mireasa, mirele, nasii, socrii,mireasa, nasii, mirele,mireasa, socrii, mireasa, se face hora in fata blocului, se rupe turta in capul miresei, se rastoarna o galeata cu apa si bani,se iuiuie un pui, se lipesc bani in pipet, se schimba voalul cu o broboada, se mananca ciorba de potrocoace

Tot cu ocazia asta m-am hotarat ca eu ma marit pe o pajiste la munte, imbracata intr-o rochie scurta, cloche, cu bretele subtiri, din bumbac si cu o coronita de flori de camp intr-un par ravasit.Si gata.

Draga Dudu,

Multa vreme, pentru mine vacanta de vara a insemnat sa cobor din personalul cu etaj si sa arunc geamantanelul gri-soarece ca sa-ti sar in brate cand te desluseam prin praful ridicat din gara. Era de parca nu ar fi trecut un an de cand ne vazuseram si vorbiseram ultima data. Parea firesc sa ne intelegem asa, la fel de firesti cum pareau si poteca de pe buza rapei,ciulinii, fantana cu cumpana si gardul nostru putin scorojit. De altfel, tot ce faceam venea de la sine, noi nefiind niciodata vinovati: dusul gainei legate de picior la "pascut" (gaina imbolnavita si taiata a doua zi), spartul oglinzii in care se radea tata-mare,pentru care am petrecut urmatoarele 7 veri cu firca de a fi urmariti de ghinion, prbatul hainelor "bune" ale bunicilor duminica dimineata cat erau la biserica, arcul din nuiaua de salcam si elasticul de la chilotii lui mam-mare.Tu erai un viteaz: nu te duceai noaptea la veceul din spatele curtii fara Spotty, iar eu o printesa: fugeam de zguduiam casa daca vedeam la casuta veceului vreo albina. Oricum, amandoi am fost mari mesteri ai galetii cu robinet, cortului de sub umbrela si ai antenei din nuc de la televizorul alb negru. Dar astea nu au fost singurele noastre urme; ai uitat de cucuiul de cand ai cazut din hamac si de zgarietura mea de pe spate de cand alergam closca pe sub hambar? Apoi serile lungi, din bucataria de iarna, de remi, rent sau table la care te scoteam din sarite ca numaram mutarile si totusi imi aratai cand puteam sa te "dau afara".Ca tot veni vorba, eram niste neintelesi: tu nu pricepeai cum pot sa lucrez atata la mate ( si nu vroiai sa ma crezi cand iti spuneam ca 3 minus 5 nu se poate) si eu nu vedeam rostul caietului tau cartonat si umed in care notai cu multa migala rezultatele fiecarui meci din toate diviziile. Cu toate astea, ma dezpotmoleai din problemele cu segmente iar eu ascultam cu tine la radio meciurile Forestei Falticeni.Eu citeam Jules Verne si tu Maitreyi, din care furam paragrafe strambandu-ma - imi ziceai ca o sa-mi placa mai tarziu. Nu te-am crezut, cum nu te crezusem nici inainte, cand mi-ai zis cum se fac copii.

**********************************************************************************************
Si de acum in colo? Mai impartim acelasi biscuite furat de pe beci, imi mai faci singurele oua ochiuri pe care le mananc, mai vorbim despre sex, mai dam "din casa" ,ne mai amuzam ca tata-mare "se urca pe cal din fuga"?

Oricum ar fi ramai varul meu preferat.De fapt, varul meu.

Casa de piatra,

Zgubi