JouJou

Pianistul gadila clapele cu o expresie dragastoaso-paterna, iar pianul radea din toti rarunchii. Mie una, imi venea sa ma intind pe jos, lenesa, cu ochii la basorelieful din tavan, fara pantofi si cu ultimul nasture al camasii desfacut. Sa ascult asa, iar dupa caz, la partea allegrissimo, sa alerg tiptil pe catifeaua rosie si moale. Ma uitam la restul.Pun pariu ca cel putin un sfert priveau in gol. Altii probabil ca analizau in detaliu scena: o doamna grizonata, tinea un servet alb intre maxilar si luciul cerat al viorii; un tanar solid a la bariton lovea in schimb un fel de tobe si o singura silueta lila, ruprea continuitatea de negru.In stanga mea, un cuplu 30+, imbracat in hanorace, se afundase de tot in scaune, iar el, cu ochii inchisi isi sprijinea capul greu in palma. Traia muzica.

In micile pauze dintre parti se auzeau instant avalanse de tuse. Imi imaginam oameni cu falcile umflate si mov, ca niste baloane de guma ieftina, pazindu-si cu orice pret respiratia, cu gestul unei batiste indesate pe buze. Stateau sa explodeze;doar micile pauze le dadeau ragazul sa revina la viata. Bombe cu ceas.

As vrea sa vad un dirijor din fatza.