Apr 28, 2008

Cand am asezat permisul in portofel prima data am stiut ca imi trebuie mai mult decat o cartela plastifiata ca sa ma simt cu adevarat Sofer. Trebuia, vezi bine, sa trec prin anumite ritualuri initiatice ale existentei la volan, clar definite in mintea mea: gestul gales si relaxat facut cu mana pietonilor pentru a traversa , palma ridicata in semn de multumire pentru prioritate, clipocitul din avarii primit tot ca multumire, avertizarea de radar prin flash-uri.

Daca pe primele le-am bifat relativ repede,ultima era cea mai provocatoare. Era dovada suprema a solidaritatii soferesti si totodata apogeul etapei de novice, incununarea trecerii la categoria pro, accesibila doar celor alesi. Devenea apoi cod de onoare intre acesti putini cu experienta, agilitate, curaj, rebeliune si complicitate in fata legii.

Drumul de ieri pe E85 s-a dovedit a fi biletul meu catre acest club exclusivisit.

Motorina: 120 RON. Bucuria primului flash de avertizare radar primit: de nepretuit. Stirbita doar de necesitatea reala de a incetini seminficativ- nu luasem in calcul asta. Depasind zona 0, am folosit din plin privilegiul de a-i avertiza luminos pe ceilalti.

Ulterior flash-urile s-au repetat. Crestea inima in mine petru aceasta confirmare a statutului meu de Sofer. Atentionarile prin faruri erau tot mai dese, desi de multe ori nu vedeam nici un semn al unei posibile existente radar. Era clar, pur si simplu imi era recunoscuta valoarea! Cand flash-urile s-au repetat chiar si peste masura noului meu orgoliu soferesc, am inceput sa intru la banuieli.

Prima data m-am gandit ca iese fum din masina. Am verificat printr-o inspectie in oglinzi si presupunerea s-a dovedit neintemeiata. Nici vizual, nici la mana nu se simtea vreun fel de defectiune tehnica.

Apoi mi-am zis ca arat rapitor de bine incat nu se pot abtine ceilalti participanti la trafic. Cu siguranta era datorita ochelarilor de soare. Ii cumparasem special pentru condus, fumurii, imensi si blindati pe toate partile ca sa fiu sigura ca nu ma perturba nici o raza in ascensiunea soferistica. Ce fraiera ca nu-i purtasem si pe strada! Ce daca erau agasant de la moda?

Cand s-a innorat si mi-am scos ochelarii dar frecventa flash-urilor nu s-a rarit am banuit ca e vorba despre a damn good hair day. Deci asa, sa-mi tot prind parul in coc lejer ca sa nu ma gadile pe gat la drum lung.

Destul e destul- cum ar spune americanii- dupa inca alte flash-uri, nu mai conta motivatia, incepusem sa ma enervez si le raspundeam asemenea,in repetate randuri chiar.

Cand am oprit in parcare mi-am dat seama ca, bonus la biletul pentru clubul Soferilor primisem si unul pentru Asociatia Zapacitilor. Aveam faza lunga pornita.

1 comments:

Anonymous said...

=))